De astazi, odata cu validarea in Parlament si depunerea juramantului, ministrul justitiei exercita din nou un mandat intreg. Ceea ce in principiu ar trebui sa fie o veste buna, nevoia de a inceta provizoratul si vacumuul decizional depasind ca importanta chiar persoana ministrului, e mai mult ca sigur ca pana la sfarsitul anului sa va transforme intr-un nou prilej de conflict institutional. Ministrul Predoiu nu a gestionat in nici un fel gravul conflict din toamna care a dus la blocarea integrala a activitatii instantelor, preferand sa adopte o atitudine ofensiva, refuzand orice dialog, sugerand existenta unor comploturi la adresa sa, cauze ascunse ale revoltei justitiei, inventand “teroristi“, “libanezi” si “golani“, clamand manipulari si instigand public populatia impotriva judecatorilor si a miscarii lor. Cand ulterior revendicarile justitiei au ajuns in Parlamentul Romaniei, determinand infiintarea unei comisii parlamentare speciale pentru analiza crizei intervenita in functionarea justitiei, ministrul Catalin Predoiu a urmarit cu atentie evolutiile, refuzand insa cu obstinatie sa accepte demararea discutiilor pentru un Pact national privind justitia si obstructionand orice incercare a reprezentantilor justitiei de a incheia un acord de principiu cu celelalte doua puteri in stat. Strategia folosita a fost tragerea de timp, tergiversarea oricarei decizii importante, asteptarea ca tensiunea acumulata sa se disipeze de la sine.
Pe 16 decembrie 2009 Comisia comuna speciala pentru analizarea crizei intervenite in functionarea justitiei si-a incheiat activitatea cu un raport final care urmeaza sa fie prezentat plenului Parlamentului. Infiintata la 24 septembrie 2009, comisia a avut ca obiective identificarea cauzelor care a dus la criza grava din justitie si elaborarea textului Pactului National pentru Justitie, plecand de la principiile acestuia, semnat si asumat de majoritatea grupurilor parlamentare, de ICCJ, de CSM, de asociatiile profesionale ale magistratilor si de reprezentantii instantelor constituiti in Reteaua nationala a adunarilor generale ale instantelor judecatoresti.
Comisia si-a indeplinit obiectivele, iar lectura raportului final lamureste in buna parte cauzele profunde ale conflictului dintre justitie si executiv, plecand de la subfinantarea cronica a sistemului judiciar care a si dus la blocarea sa functionala, la lipsa oricarei strategii de dezvoltare si consolidare a justitiei, la modul arbitrar si discretionar in care au fost tratate drepturile salariale restante in justitie, la administrarea deficitara a ministerului justitiei ca ordonator principal de credite si agresiunea publica continua la adresa imaginii, credibilitatii si stabilitatii justitiei.
O recomandare importanta cuprinsa in acest raport este aceea ca pana la sfarsitul anului 2009 sa se elaboreze o propunere legislativa prin care sa se prevada operatiunile tehnico administrative de preluare a atributiilor de gestionarea bugetului curtilor de apel, tribunalelor si judecatoriilor de catre Inalta Curte de Casatie si Justitiei, incepand cu 1.01.2010. Recomandarea nu face altceva decat sa puna in aplicare o dispozitie legala din 2005, potrivit cu care inca de la 1 ianuarie 2008 atributiile ministerului justitiei referitoare la gestionarea bugetului curtilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate si al judecatoriilor trebuiau sa fie preluate de Inalta Curte de Casatie si Justitie. In fiecare an, incepand cu 2007, de regula chiar inainte de sfarsitul acestuia, ministrii justitiei au amanat intempestiv aplicarea acestei prevederi, prin adoptarea unor ordonante de urgenta in Guvern. Anul acesta procedurile de preluare a bugetului instantelor de catre ICCJ, asa cum ar fi natural atata vreme cat de pilda ministerul public isi gestioneaza singur fondurile primite de la buget, sunt mult mai inaintate. In paralel cu recomandarea cuprinsa in raportul final al comisiei parlamentare, a fost initiata o propunere legislativa care prevede operatiunile tehnico administrative necesare pentru preluarea bugetului, propunerea fiind adoptata deja tacit de Camera Deputatilor la 14 decembrie 2009 si aflandu-se acum la Senat.
Cu toate acestea, ministrul justitiei a anuntat deja ca nu va respecta nici propunerile comisiei speciale parlamentare, nici prevederea legala cuprinsa in Legea organizarii judiciare, nici initiativa parlamentara. Incepand de astazi, ministrul justitiei are 8 zile pentru a initia in Guvern o ordonata de urgenta pentru prorogarea inca o data a termenului de preluare a bugetului instantelor de catre justitie.
Saptamana care a mai ramas pana la sfarsitul anului se anunta una neagra pentru justitie, ministrului justitiei fiindu-i suficiente cele cateva zile pentru a compromite, evident netransparent, fara consultare ori discutii, una din principalele revendicari ale miscarii de protest a instantelor, acceptata practic de toata clasa politica, in comisia speciala existand consens in sensul ca legea in vigoare trebuie respectata.
Aceasta masura nu corespunde insa viziunii bine conturata a ministrului justitiei cu privire la nevoia de crestere a controlului exercitat asupra instantelor, iar nicidecum de renuntare la parghiile prin care acest control poate fi exercitat.
UPDATE 29.12.2009
Astazi a aparut in Monitorul Oficial nr. 919, OUG nr. 114/2009, care, in art. X, dispune prorogarea -pana la data de 1.01.2011- a termenului prevazut de art. 136 din Legea nr. 304/2004. Aceasta inseamna ca se amana pana la 1.01.2011 trecerea de la Ministerul Justitiei la ICCJ a bugetului instantelor judecatoresti.
Codru, daca este sa fim intr-adevar pragmatici pana la capat sa recunoatem ca nu ministrul justitiei in persoana se ocupa de intocmirea si gestionarea bugetului ci mai curand secretarul general al ministerului si departamentul economic al MJ. ministrul ia doar niste decizii de politica bugetara. asadar nu vad nicio problema in a lasa pe mana unui judecator cu calitati manageriale, care are un plan de management de 4 ani si nu e schimbat oricand doreste un politician – sa ia aceste decizii de politica bugetara la nivel centralizat si descentralizat, adica la nivelul sistemului judiciar (la nivelul ICCJ) dar si al instantei sale (mai jos). este nerealist sa spunem ca judecatorul trebuie doar sa judece, ca si cum s-ar afla pe o alta planeta si ar trai in alta tara. judecatorul nu e un functionar-computer ci o institutie, asadar pentru ca el sa judece corect si eficient trebuie sa se preocupe si sa ia decizii in legatura cu infrastructura care il ajuta sa judece si cu societatea in care traieste; scopul este de a-l responsabiliza astfel incat sistemul-organizatie in care profeseaza sa-i puna la indemana tot ce e nevoie ca decizia lui sa fie cat mai informata. raspunderea pentru reforma justitiei nu este una politica ci una profesionala, a judecatorului. mi se pare ca lucrul acesta incepe sa fie inteles mai ales in contextul temerilor reale ale judecatorilor ca puterea politica ar putea umbla cu usurinta in viitorul apropiat la statutul lor actual si opinia publica ar sustine astfel de schimbari. daca nu ar fi chiar judecatorii responsabili pentru “reforma” atunci am intra intr-un cerc vicios in care politicienii nu au un interes real pentru reforma dar folosesc lipsa reformelor pentru a influenta opinia publica sa sprijine proiecte care deterioreaza echilibrul puterilor.mi se pare ca noua generatie de judecatori intelege aceasta responsabilitate si actioneaza in aceasta directie.pe de alta parte este posibil ca unii politicieni sa fie ingrijorati de noile tendinte din justitie, care vor modifica serios vechile obiceiuri.
Pai nu s-au pus tunurile pe ei dintr-un motiv extrem de simplu: ne-au ignorat cu buna stiinta. Pe toata durata revoltei judecatorilor ministrul justitiei si prim ministrul au refuzat orice intalnire cu reprezentantii justitiei, au respins orice chemare la discutii, orice negociere sau consultare. In discursul public au tinut-o pe a lor ca judecatorii doresc doar marirea salariilor, sau ceva de felul asta. Abia in Parlament am gasit parteneri de discutii, doar acolo am avut parteneri seriosi care au ascultat argumentele si propunerile noastre.
hmmm… da, ai dreptate, situația de-acum e nepotrivită
insă eu sugerez că putem elimina controlul politic, dacă asta e problema, fără a strica menirea judecătorului, fără a-i adăuga niște atribuții improprii… însă mai pun o întrebare, pornind de la controlul politic–cine are răspunderea politică pentru reforma justiției?!? mai bine zis, cine ar trebui s-o poarte?!? când afli răspunsul la întrebarea asta, vei ști și cine trebuie să aibă controlul 
în final, țin minte că ți-am mai sugerat, prin septembrie, să puneți tunurile pe MJ și MFP, să organizeze dezbaterea publică a bugetului justiției, eventual cu o proiecție pe 3 ani… dar n-ați făcut asta, nici la SoJust, nici la IJC, nici la UNJR, nici măcar la adunările magistraților 
păcat! ăsta ar fi fost un cadou foarte bun de anul nou! nu-i târziu, așa că asta vă doresc pe noul an–buget multianual pentru justiție, indiferent de cine îl va gestiona 
la mulți ani! –Codru
Codru, dupa cum sti, preluarea bugetului instantelor de catre ICCJ este mai degraba o satisfactie simbolica. Important ar fi modificarea mecanismului de elaborare a bugetului justitiei, astfel incat sa se asigure concordanta intre nevoile reale de functionare si resursele primite. MJ-ul este un prost administrator al banului public, contractele oneroase cu posta romana si hemoragiile banesti catre avocatii din oficiu demonstrand asta. Prin responsabilizarea instantelor in ce priveste gestiunea financiara s-ar realiza o descentralizare reala si o apropiere a puterilor decizionale de locul unde acestea produc efecte. Este un contraargument gresit cel legat de vicierea functiei judecatorului daca il lasam sa-si gestioneze singur resursele. Acest lucru se intampla si acum si nu-i cade obrazul nici unui presedinte de instanta. Important este cine exercita controlul, iar in cazul nostru il face un om politic dintr-o structura eminamente politica, adica ministrul justitiei.
Adi, de cele mai multe ori, chiar și în acest text, sunt de acord cu tine
însă dă-mi voie să-ți spun de ce nu cred c-ar fi o idee bună ca bugetul instanțelor să treacă în sarcina ICCJ:
suntem de acord că sarcina/funcția principală a judecătorului este să judece, indiferent unde se află în ierarhia instanțelor… prin urmare, dacă-i dau judecătorului atribuții legate de gestionarea bugetului, îl pun într-o situație neconformă cu menirea lui
mai mult decât atât, îl pun într-o situație vulnerabilă, pentru că poate fi hărțuit pentru îndeplinirea într-un anume fel a noilor sarcini administrative/bugetare, iar asta îi va știrbi exact independența de care are nevoie atunci când judecă 
încă nu am citit raportul comisiei parlamentare, dar consider că avem nevoie de o viziune clară asupra rolurilor de îndeplinit în administrarea justiției de către MJ, CSM și Inspecția Judiciară (sper să nu greșesc–cred că așa se cheamă)… după părerea mea, ICCJ, parchetele, magistrații înșiși trebuie scoși din această ecuație! dimpotrivă, cred că MJ trebuie să rămână responsabil politic de asigurarea resurselor financiare și de elaborarea actelor normative necesare pentru funcționarea independentă și eficientă a justiției, CSM să devină responsabil profesional/etic de funcționarea independentă și imparțială a magistraților, iar IJ să devină responsabilă administrativ de identificarea tuturor derapajelor din cadrul sistemului…
sigur, îmi doresc manageri de instanțe și parchete, îmi doresc înființarea unor direcții județene de administrare a justiției (deconcentrate ale MJ), îmi doresc reașezarea mandatelor și atribuțiilor membrilor CSM… dar sistemele bine scrise pe hârtie sunt puse în practică de oamenii care populează sistemele, iar oamenii nu-s întotdeauna la înălțimea celor scrise pe hârtie
prin urmare, hai să ne uităm la oamenii din sistem și să croim o reformă pe care s-o poată înfăptui, chiar și cu poticneli, dar fără situații/poziții vulnerabile, dacă se poate 
sărbători fericite! –Codru